Wojciech Przybylski – „Democrația și jurnalismul cresc în simbioză”

Wojciech Przybylski este jurnalist polonez, redactor-șef la Visegrad Insight și președinte al Consiliului de administrație al Fundației Res Publica. Expertiza sa include politica europeană și cultura politică. Anterior, a fost redactor-șef al Eurozine – o revistă din Viena cu o rețea europeană de reviste culturale și un trimestrial polonez Res Publica Nowa. Wojciech este co-autor al cărții „Înțelegerea Europei Centrale”, Routledge 2017.

Ne-am cunoscut la Journalism Master Class organizat în noiembrie 2019, la Casa Rațiu din Turda de Centrul Rațiu pentru Democrație și London School of Economics.

 Cum vedeți jurnalismul astăzi?

De fapt, se vede mai bine decât spun mulți.

Care este viitorul jurnalismului?

Evenimentele la care asistăm în lume și schimbările multiple necesită o oglindire a lor pe măsură, ceea ce creează o cerere crescândă pentru jurnalism de calitate.

Cum vedeți tendințele în jurnalism?

Jurnalismul local este într-o oarecare măsură în declin acum din cauza platformelor de socializare, dar în același timp numărul de startup-uri digitale în jurnalism este în creștere și multe au deja succes.

Jurnalismul constructiv (Co-Jo) ar trebui să fie o alternativă la abordarea dramatică de genul „if bleeds, it leads”.

Cum ar trebui mass-media să se reinventeze astăzi pentru a fi orientată spre valoare și profitabilitate?

În primul rând, trebuie să meargă dincolo de redare și acoperire a știrilor, să construiască un model fiabil de verificare a faptelor și să se concentreze pe explicare și educare, nu doar pe informare.

Jurnalismul nu numai că reflectă lumea, ci o face să se miște. Care este direcția?

Mișcările democratice sunt în creștere la nivel global. Aceasta coincide cu cererea tot mai mare de informații și explicații. Democrația și jurnalismul cresc în simbioză.

Te uiți la știri? Cum te simți când urmărești știrile?

Da. De obicei sunt somnoros pentru că mă uit la știri doar dimineața devreme sau seara 🙂

Ce publicații citești?

Tot. Folosesc toate platformele gratuite, dar mă abonez doar la câteva platforme online poloneze și la câteva publicații în limba engleză, cum ar fi Gazeta Wyborcza, Dziennik Gazeta Prawna, NY Times, Economist și The Atlantic.

Ce aștepți de la jurnalism?

Explicații, informații care indică noile tendințe și te ajută să navighezi printr-o lume complexă.

Ce înseamnă și cum ne servește jurnalismul de calitate?

Jurnalismul înseamnă calitate. Dacă jurnalismul la care te uiți este de calitate scăzută, nu este deloc jurnalism.

A consemnat Daniela Palade Teodorescu

Related Posts

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *