Valoarea în educație – de unde pornim ca să construim corect?

Toată media și social media s-au inflamat de rezultatele testului PISA. Nu că ar fi prima dată când acest test demonstrează ineficiența sistemului educațional românesc. Și în alți ani ne-am mai alarmat și revoltat pe tema rezultatelor acestui test; cifrele au fost cam la fel de descumpănitoare, ecourile la fel de vocale, motivațiile instituțiilor interesate și ale decidenților au fost la fel de puerile și stupide ca acum, iar urmările care să corecteze realitatea sumbră sunt puține. Doar câteva oaze de normalitate, pornite de la educatori creativi și de la ONG-uri care pun educația pe primul plan, încearcă să alimenteze cu speranță educația românească în plin proces de deșertificare. Poate că sună dur această comparație, dar așa resimt eu educația.

Ce răspuns aveți la întrebarea elevului – „la ce îmi folosește mie chestia asta?”

Și nu vorbesc „din cărți”, ci din postura de părinte a doi elevi de gimnaziu, din poziția de jurnalist și recrutor de talente în domeniu. Pentru mine, imaginea zilnică a educației este cea a unui ghiozdan imens, inacceptabil pentru orice standarde medicale, un bolovan care cocoșează la propriu spinarea fiecărui elev. Nevoiți să care o mulțime de manuale aride, stufoase, imbecilizante, inutile. Care nu răspund la întrebarea capitală a elevului – „la ce îmi folosește mie chestia asta?” – și pe care eu o consider axul în jurul căruia ar trebui să graviteze tot ce înseamnă programă școlară, curricula sau alte denumiri bombastice care se schimbă de la un ministru la celălalt. Cu puține excepții, manualele de azi nu răspund la nevoile unei generații preponderent vizuale, care are toată informația din lume la un click distanță și care are nevoie de sens și logică în tot ce fac. Ce li se cere în schimb:

• acceptare necondiționată a autorității profesorului și părintelui;
• memorare și reproducere a informației, fără a înțelege conținutul;
• note mari care au devenit aproape irelevante, niște forme fără fond;
• pedeapsă la orice încercare de a primi un răspuns logic la întrebări legitime;
• tone de informație abstractă pe care aproape nimeni nu le desțelenește;
• multe teme doar de dragul de a ține elevul ocupat (și de multe ori și părinții);
• concursuri și olimpiade la care se merge în turmă, că altfel profesorul le dă notă mică;
• meditații fără nici un fel de discernământ care diluează până la dispariție capacitatea de studiu individual a elevului;
• slaba capacitare a elevului de lucra în echipă, în detrimentul unei competiții acerbe, lipsită de colaborare și spirit de echipă;
• promovarea exclusivă a materiilor „sacre” (limba română și matematica), în detrimentul celor care contribuie la dezvoltarea personală a elevului sau a celor care plac cu adevărat copiilor pentru că răspund nevoilor lor;
• programul excesiv de ore de clasă, care ține elevii prizonieri în școală câte 6-7ore zilnic; nu degeaba mulți copii spun că merg „la închisoare”;
• presiune maximă în anii terminali, din punct de vedere intelectual (meditații peste meditații), dar și din punct de vedere emoțional (goana după medii și sutimile care „îți pot distruge viața”, presiunea de a intra la un liceu „de elită”, chiar dacă elevului îi place sau nu profilul acelui liceu).

Sunt sigură că lista poate fi completată cu multe alte neajunsuri de către părinți, profesori și mai ales de către elevi, că pe ei oricum nu prea îi întreabă nimeni. Doar la finalul examenelor de capacitate, bacalaureat ori teste PISA, când îi numărăm pe cei care nu promovează, nu se prezintă la examen ori nu trec de pragul minim de cunoștințe – doar atunci ne întoarcem către ei și îi întrebăm ce se întâmplă și cum s-a ajuns aici.

Elevul este pus mereu pe ultima treaptă a priorităților

Elevul este pus mereu pe ultima treaptă a priorităților, deși, paradoxal el este primul beneficiar/client al sistemului de învățământ. Copiii contează cel mai puțin în planificarea educației de către adulții din viața lor – părinți, profesori, decidenți din sistem. Împinși de la spate, scuturați, înghiontiți, „puși la locul lor”, duși cu zăhărelul într-un troc din ce în ce mai mercantil („dacă iei 10 la teză îți cumpăr cutare și cutare”), cocoșați, centrifugați după 6-7ore de școală, 4-5 ore de teme, 2-3 ore de opționale/meditații, 2-3 ore în trafic, alergați de colo-colo, doar ca să corespundă unor standarde care, de cele mai multe lor, nu sunt ale lor. Părinții au un plan, profesorii au un plan, școala are un plan, inspectoratul are un plan, doar că aceste planuri se regăsesc prea puțin în ceea ce își dorsc elevii.

O școală eficientă nu te pregătește doar pentru o profesie, ci pentru viață

Ne-am obișnuit să ne plângem că nu le place la școală, nu citesc, nu scot nasul din ecrane, sunt „neascultători“, nerăbdători, rebeli, sfidători. Ce nu înțelegem este că toate aceste atitudini pe care noi, adulții – părinți ori angajatori – le considerăm „defecte“, sunt, de fapt, marile lor atuuri pe piața muncii sau pe scena vieții. Ceea ce uităm este că școala nu te pregătește doar pentru o profesie sau alta (deși nici asta nu se întâmplă uneori), ci pentru viață.

Sunt ambițioși, gândesc în afara tiparelor și mare parte din viața lor se petrece în rețelele de socializare. Sunt autodidacţi în tot ceea ce înseamnă gadgeturi, iar tehnologia îi împinge spre „autoînvățarea permanentă“. De altfel, tot tehnologia este cea care îi ajută să își creeze propriul spațiu de învățare, evadând din mediile care sunt în dezacord cu așteptările lor.

Ghidul meseriilor viitorului vorbește despre meta-competențele necesare în procesul de educație

Așa cum spuneam la început, există oaze de normalitate, doar că acestea nu prea comunică din cauză că nu se știu între între ele. O astfel de inițiativă este „Ghidul meseriilor viitorului”, elaborat de o echipă de experți în educație, consiliere în orientare vocațională și tehnologiile viitorului, sub coordonarea conf. univ. dr. Andreea Paul, președinta think tank-ului INACO. Ghidul, ajuns la a doua ediție, poate fi accesat pe https://inaco.ro/project/gmv2/ și a fost prezentat în multe dintre școlile sectorului 3 din București și în câteva școli din țară în care echipa INACO a putut ajunge.

De fiecare dată când se încing spiritele în urma unor rezultate catastrofale precum cele de la testul PISA, mă gândesc la cuvintele-cheie care stau la baza meta-competențelor pe care le formează o educație modernă, menționate în ghid, și la cât de puțin face școala românească pentru a cultiva astfel de competențe:

• Creativitate;
• Inteligență emoțională;
• Gândire critică;
• Învățare activă;
• Luarea deciziilor;
• Comunicare interpersonală;
• Abilități de conducere;
• Inteligență culturală;
• Abilități tehnologice;
• Capacitatea de schimbare;
• Adaptabilitate;
• Autonomie;
• Transdisciplinaritate;
• Flexibilitate mentală și capacitatea de a rezolva problema complexe;
• Sociabilitate;
• Abilitate de lucru în echipă.

Luați fiecare competență în parte și din perspectiva propriei experiențe – ca părinte, educator, angajator, antreprenor – și numiți câte astfel de competențe deprinde elevul de azi, viitor candidat pe piața muncii de mâine. Ele sunt valabile și necesare indiferent de domeniul de activitate în care va activa viitorul absolvent de liceu, de școală profesională, de facultate sau cursuri post-universitare. Și poate așa veți înțelege mai bine de ce copiii generației Z sunt fascinați de „5 minutes crafts”, de „Tik Tok”, de „Lecții de viață”, „Minecraft”, „Monopoly”, „Jurnalul unei puștoaice/puști” etc. Pentru că sunt avizi să afle despre relațiile interumane, despre rezolvarea conflictelor, despre ce faci când treci peste un eșec”, despre informații practice și soluții la probleme de zi cu zi, pentru că vor să bricoleze, să meșterească, să exploreze, să experimenteze, să dezbată, să se joace. Câte dintre aceste nevoi se regăsesc în programa școlară, în metodica de predare a materiilor de studiu, în discursul pe care îl au părinții și profesorii ?

Într-o lume în care schimbarea este singura constantă a evoluției și are un ritm exponențial, vor apărea meserii, afaceri, mentalități, deprinderi de consum care astăzi nici nu există. Într-o lume în care prezența inteligenței artificiale se face tot mai simțită, avem nevoie să cultivăm acele calități și competențe profund umane, care nu pot fi înlocuite de nici un robot, oricât de performant ar fi acesta. De aceea e nevoie de creativitate, de gândire critică, de sociabilitate și adaptabiltate, de gândire computațională. Înspre aceste competențe trebuie să tindă școala ca sistem, dar și gândirea părinților și educatorilor care formează elevi. Pentru că nu putem arunca întreaga responsabilitate pe umerii școlii. În definitiv, părinții sunt primii educatori și primele modele. E firesc să cerem lucruri de la sistemul de învățământ, dar e nevoie ca acestea să fie „altoite” pe o temelie solidă, turnată acasă.

• Conform Sondajului „Ghidul Meseriilor Viitorului – oportunitățile pieței muncii în lumea de mâine”*, realizat în decembrie 2019 și coordonat de  Andreea Paul, conf. univ. dr. la Facultatea REI, ASE Președintele Asociației INACO – Inițiativa pentru Competitivitate, peste jumătate dintre elevi consideră că meseriile viitorului vor veni din robotică și inteligență artificială (51%), calculatoare (28%), Internetul tuturor lucrurilor (22%), realitate virtuală (26%), imprimare 3D (21%), blockchain (5%).

Părinții copiilor participanți optează în procente egale (17%) pentru meseriile de programator roboți și inteligență artificială, arhitect de spații virtuale și inginer în biotehnologii.

Este pregătită școala românească să răspundă acestor nevoi?

• Sondajul a fost realizat de INACO (Inițiativa pentru Competitivitate), pe baza datelor obținute în urma proiectului „Consiliere Vocațională cu privire la Meseriile viitorului, la învățământul profesional și dual, pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a din școlile generale ale sectorului 3” , în cadrul căruia  696 elevi și 134 părinți din Școlile sectorului 3 au beneficiat de sesiuni de training și consiliere vocațională din partea trainerilor INACO. În perioada 26 septembrie – 21 noiembrie 2019, cei 830 de beneficiari au fost implicați în 15 sesiuni de training, organizate separat – 10 cu elevii și 5 cu părinții acestora.

Proiectul INACO a fost finanțat de Primăria Sectorului 3 pe baza contractului nr. 611507 din 30.08.2019, „Consiliere vocațională cu privire la meseriile viitorului, învățământul profesional și dual pentru elsevii claselor a VII-a și a VIII-a din școlile generale ale sectorului 3”.

A consemnat Daniela Palade Teodorescu