La finalul anului, TUDOR Communication a lansat campania #RespectJurnalistii. Iar Cristina Țopescu a fost unul dintre jurnaliștii de primă mână care a acceptat fără ezitare să ni se alăture. Am vorbit la telefon despre faptul că jurnaliștii sunt voci pentru alții, pentru diverse cauze sociale, campanii, petiții, dar uită să fie o voce pentru ei înșiși. Că muncesc până la epuizare ca să se întrețină, că sunt nevoiți să facă diverse compromisuri pentru a supraviețui decent. Și că, în România, un jurnalist trecut de 50 de ani e considerat îndeobște anacronic, indezirabil și de cele mai multe ori trecut pe linia moartă și lăsat descoperit din punct de vedere social. Nu era și cazul ei, pentru că era foarte activă, implicată, cu un program în care cu greu ne-am putut strecura să filmăm un testimonial pentru campanie. Am amânat de câteva ori filmarea până am căzut de acord să o lăsăm pentru după vacanța de Sărbători…

Era conștientă că, în jurnalism mai ales, lipsa solidarității de breaslă naște monștri. Că prejudecățile legate de vârstă fac ravagii în acest domeniu și că modele de jurnaliste și prezentatoare TV precum Christiane Amanpour și Rebecca Becky Anderson, de la CNN, intră greu în conștiința publicului român, obișnuit cu crainice cât mai tinere și mai voluptuoase. Era conștientă că, dacă nu ești protagonistul unui scandal sau nu ești cât de cât controversat, nu poți fi în prime time sau în atenția unor jurnaliști care să te pună pe lista lor de interviuri, chiar și atunci când porți numele de Țopescu. Că intri într-un con de umbră din care nu te mai „salvează” decât dispariția fizică. Cu cât mai tragică, mai suspectă, cu atât mai generatoare de rating morbid.  

Dacă vi se pare că sună cinic, uitați-vă la cascada de articole care speculează moartea ei tragică, la suita de testimoniale ale unor prieteni, colegi, apropiați care rememorează amintiri duioase, dar care nu au avut nici o tresărire la faptul că prietena, colega lor nu mai dădea nici un semn de viață de zile bune. Toți își dau acum cu părerea, scot la iveală secrete mai mult sau mai puțin picante, dar nimeni nu luase vreo inițiativă concretă, fie și cea de a verifica din când în când dacă prietena lor care locuia singură se trezește în fiecare dimineață sau de a intra în panică la faptul că nu răspunde de zile bune la telefon. „Despre morți numai de tine…” spunea la un moment dat un blogger care asista la un cor de bocete în social media după moartea unui alt jurnalist. Exhibarea marilor prietenii post-mortem, în lipsa unei prietenii reale, susținută cu fapte, e un fenomen la care asistăm din ce în ce mai des. Jurnaliști, scriitori, artiști aflați la un moment dat pe culmile gloriei – sau ale ratingului – intră într-un con de umbră, însingurați, bolnavi, marginalizați uneori chiar de propriile bresle, și se sting în cele mai sordide condiții. Și redevin subiect de maxim rating pentru o săptămână, după care iarăși rămân în uitarea și nepăsarea noastră. Până când o nouă victimă creează prilejul unor inutile amintiri emoționante, în dulcele stil văicăritor care ne caracterizează.

Pentru că Tudor Communication a inițiat Campania #RespectJurnalistii, vă invit, dragi colegi de breaslă, să îi respectăm noi în primul rând, mai ales cât sunt încă în viață și mai au multe de oferit. Să nu îi mai lăsăm la periferia intereselor noastre jurnalistice doar pentru că au devenit seniori, s-au îngrășat și nu mai dau bine pe sticlă, deci nu mai au potențial de rating. Să nu îi transformăm doar în momeli pentru clickbite-urile post mortem.

A consemnat Daniela Palade Teodorescu

Mai multe date despre Campania #RespectJurnalistii