Pe Marin Voicu îl știu de vreo 20 de ani, de când l-am rugat să scrie pentru Avantaje reportaje despre fostele țări ale Uniunii Sovietice, pe care le cunoștea foarte bine din documentarele pe care le făcea pentru TVR. Are 25 de ani de jurnalism – în televiziune, radio – ca moderator și producător, dar reportajele sunt în AND-ul lui – Torna, torna, fratre! Istoria aromânilor spusă de ei înşişi (2015), Tezaurul României de la Moscova: Inventarul unei istorii de o sută de ani (2013), Serbia după război: În căutarea adevărului (2009).
A adus în lumina reflectoarelor comunități de istroromâni şi aromâni, români de peste Bug şi cei din Federaţia Rusă. Este primul jurnalist român care a filmat în Sudan, Uganda şi Siberia. Talentul i-a fost recunoscut prin mai multe premii naţionale şi internaţionale, cel mai prestigioasă fiind Medalia de aur acordată de către Asociaţia Corespondenţilor ONU (2015), pentru documentarul Exodul: O tragedie siriană. În 2016 a publicat la Editura Humanitas volumul Tezaurul României de la Moscova: Inventarul unei istorii de o sută de ani, iar în 2018 Matrioşka mincinoşilor: Fake news, manipulare, populism. Aceasta din urmă m-a făcut să îi lansez invitația de a răspunde la întrebări pentru 2valuereporters.

Cum arată viața de acum a jurnalistului Marian Voicu?

Ca a oricărui jurnalist în anul molimei – încerc să înțeleg ce se întâmplă și să văd dincolo de ziua de astăzi, cum se va configura viitorul, care este impactul vremurilor extraordinare pe care le trăim.

Ce îl motivează pe un jurnalist să scrie o carte despre fake news și manipulare?

În urmă cu 2 ani, când Humanitas a publicat această carte, subiectul părea a fi încă exotic. Părea că acest fenomen – pentru că este un fenomen cu magnitudine globală – are incidențe minore, marginale. Pandemia a ranforsat totul – practic am intrat în valul al doilea al fenomenului fake news. Infodemia ne-a arătat că dezinformarea poate avea consecințe majore asupra sănătății publice. În urmă cu șase ani, când am început documentarea acestui fenomen, am cercetat în special incidența asupra scrutinelor și a conflictelor. Momentele-cheie din viața unei societăți, cum este un război sau un referendum, o pot vulnerabiliza și mai mult dacă sunt distorsionate prin dezinformare. Asta s-a văzut după anexarea Crimeii și războiul din Donbas, după Brexit și referendumul din Catalunia. Universitatea Petru Movilă din Kiev a pus pe picioare primul centru de debunking știri, pe care l-am vizitat și eu în 2016 – un laborator excepțional, nu doar pentru un student la journalism, ci pentru orice jurnalist; atunci când țara ta se află în război, dezinformarea este letală – iar Ucraina se află de 7 ani în război informațional.

Ce are jurnalistul Marian Voicu și nu are alt jurnalist?

Asta este o întrebare capcană pentru ego-ul oricărui jurnalist. Cred că după 25 de ani de jurnalism, mi s-au confirmat intuițiile de la început – cele mai importante calități în meseria asta sunt curiozitatea și discernământul. Nu e mare lucru 🙂

Care e diferența dintre un jurnalist de succes și unul de valoare?

Valoarea ar însemna oare numărul de vizualizări, „urmăritori”, tirajul sau ratingul? Sau numărul de zero-uri al salariului? Cred că cel mai bun indicator este stima de care te bucuri în breaslă. Colegii din presă sunt singurii care îți pot confirma succesul sau valoarea, când te vorbesc de bine, în absență. În rest, totul e trecător.

Ce înseamnă valoare pentru tine? La ce valori te raportezi ca jurnalist?

 Îmi plac lucrurile care sunt relevante și peste o lună, un an sau cinci. Meseria asta e destul de fluidă, ce facem noi e perisabil. Așa că, după un timp, mi-am zis că ar merita să fac ceva care să fie mai puțin perisabil. Să surprind The Big Picture, pe cât posibil.

Ce este comunicarea cu valoare de informație și cui folosește?

 Toată societatea se bazează pe comunicare, informație, opinie. Acestea sunt în miezul spațiului public. Tocmai de aceea sunt atât de distrugătoare campaniile de fake news – pentru că relativizează totul. Nu putem funcționa fără a comunica rezonabil și cu bună credință. Nu putem trăi fără să acordăm celuilalt prezumția de bună credință. Iar știrile false și discursul instigator la ură atacă tocmai această temelie a spațiului public.

Cum contracarăm avalanșa de fake news, comercializarea excesivă și senzaționalul ieftin?

Prin discernământ și scepticism. Nu putem cere nimănui să se conformeze unui anumit ascetism mediatic sau comercial, nici vorbă, dar ne putem gândi, împreună, cum am putea locui într-un spațiu public mai sănătos. Toate memele barbare rostite în numele confiscării audienței se vor întoarce ca un bumerang la un moment dat.

Cum comentezi această infodemie din perioada pandemiei pe care o traversăm? Practic, e un război informational.

E un tandem letal. Orice societate aflată în momente de cumpănă va fi mai vulnerabilă. Gândiți-vă la Cernobîl, 1986. A fost un moment similar. A fost derută, neștiință, improvizație, panică. În astfel de momente, a gestiona spațiul public, comunicarea este esențial. Iar atunci când sursa unor campanii de dezinformare sunt alte state, lucrurile devin și mai complicate. Este unul din principiile războiului informațional – când nu poți fi tu mai puternic, fă-l pe celălalt mai slab. Puterea, în fond, e relativă.

Cum rescriem, regândim, reinventăm presa, astfel încât presa de calitate să devină profitabilă?

 Presa nu e o afacere simplă. Jurnaliștii de calitate au migrat, mulți, în proiecte on-line. Sunt vizibili, au un public care contează pentru ei, dar nu se vor putea dezvolta decât dacă își vor reconfigura businessul. De la un moment dat, și presa se conduce după aceleași principii de business, ca orice altă afacere. Ăsta e momentul critic, momentul în care presa poate fi confiscată, la pachet cu entuziasmul fondatorilor și cu publicul acela intransigent. La noi, încă nu au apărut astfel de instituții de presă mainstream care să își fi păstrat principiile sănătoase de la început și care să se adreseze unui public de sute de mii sau milioane de persoane.

Dacă ți-ai permite luxul și utopia de a nu avea grija zilei de mâine, ce ți-ar plăcea să faci, să muncești?

Munca nu este o corvoadă, nu este un blestem, este o binecuvântare atunci când o faci cu plăcere. Sper să pot face asta cât mai mult.

Ești azi omul de care ai fi avut nevoie în tinerețe, la începuturile tale într-ale jurnalismului?

Cine știe?! Mentoratul e util în orice meserie, în orice fază a vieții. E o binecuvântare să întâlnești un om care îți poate schimba viața, care îți poate răspunde la întrebările care te frământă. Important este doar să fii atent să nu treci pe lângă un astfel de om, cu nepăsare sau aroganță. Pe de altă parte, fiecare trebuie să facă propriile sale greșeli. Nu se poate altfel.

Care este cea mai mare teamă?

Că totul e inutil. Asta te poate paraliza într-o astfel de meserie – să știi că ce faci nu contează.

Care crezi că e cea mai mare realizare a ta?

Încă nu am tras linie 🙂

Care este motto-ul după care te ghidezi în viață?

E o vorbă a unui amic bun: „Mai bine să îți fie rău, decât să îți pară rău.”

Ce ți-ai spune dacă te-ai întoarce cu 10 ani în urmă?

Nu te grăbi!

Ce este eșecul?

O lecție.

Care sunt greșelile pe care nu le-ai mai repeta?

Cele pe care le-am repetat deja 🙂

De ce lucrează oamenii cu tine?

Poate pentru că avem o energie bună când suntem împreună.

Există solidaritate în jurnalism? Cum se manifestă?

 Există, pe alocuri. Mai ales atunci când principiile meseriei sunt călcate în picioare. Pe de altă parte, atunci când faptele sunt interpretate complet opus, de parcă ar fi vorba de realități diferite, te întrebi dacă mai există principii ale jurnalismului în România. Mercenarii au schimbat complet fața presei la noi.

Cum se formează o mentalitate de învingător?

Eșecurile sunt cel mai bun antrenament pentru învingători. Încăpățânarea este deci condiția de bază.

Cum te vezi peste 10 ani?

 Sper să mai fac televiziune, radio, să mai scriu cărți, să avem parte de o lume vibrantă, vie. Și de muzică bună.

Mai există spirit civic la jurnaliștii din România?

 Sigur că da. Sunt mulți care au coloana vertebrală, care sunt dedicației meseriei și celor din jur, care sunt profund implicați în a face bine. Și o fac dezinteresat, plini de optimism.

Pe Marian Voicu îl puteți urmări și ca trainer în cadrul trainingului „Fake news, fake reality”

https://www.youtube.com/watch?v=GexkVGJ41-k

A consemnat Daniela Palade Teodorescu