Paula Rusu: „Munca pe care o facem trebuie sa fie PENTRU ceva și nu ÎMPOTRIVA a ceva”

După 18 ani de jurnalism și o campanie socială trăită „pe propria piele”, brandul Paula Rusu rămâne în conștiința publicului ca fiind cea care a declanșat un cutremur în domeniul conștientizării unei boli despre care nu se vorbește deschis și, implicit, nu se face mai nimic – tuberculoza. Este cunoscută pentru implicarea sa socială în demararea unor programe naționale de depistare precoce a tuberculozei, afecțiune prin care a trecut și ea în urmă cu câțiva ani. Ea e exemplul de jurnalist responsabil, care, după ce a trăit propria experiență de pacient cu TBC, a decis să facă lumină într-un domeniu considerat Cenușăreasa medicinei, demistificând miturile care țin această boală sub obroc și punând ordine într-un sistem deconectat de la realitățile medicale moderne.

A fost diagnosticată în 2014 cu tuberculoză şi a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia a rămas cu un singur plămân. În urmă cu doi ani a renunţat la televiziune şi a început să lucreze la proiecte legate de prevenirea, diagnosticarea și combaterea acestei boli, în încercarea de a-i ajuta şi pe cei aflaţi în aceeaşi situaţie. Totodată, militează împotriva mitului conform căruia tuberculoza este „boala sărăciei“ și s-a implicat în campanii de screening al tuberculozei în zonele rurale.

Jurnalist cu 18 ani de carieră, blogger, trainer de comunicare și public speaking, susținător activ al drepturilor pacienților români, comunicator pe teme sociale, coordonator și moderator al unor evenimente publice pe teme de sănătate. A fost nominalizată la premiul International Women of Courage 2018, o formă de recunoaștere instituită de Departamentul de Stat al SUA pentru a le onora pe femeile care demonstrează curaj excepţional şi spirit de conducere în susţinerea drepturilor omului, egalităţii femeilor şi progresului social, asumându-şi adesea mari riscuri personale. „Îndraznesc sa cred ca am reusit sa „traduc” mari teme de sanatate, nu de well-being, ci de sanatate ca tema hard-core pe limba comuna, a noastra, a tuturor, dar mai ales a celor care au nevoie de informatia verificata, confirmata intr-un mod accesibil”, explică Paula.
Implicarea ei socială este una cu totul specială și autentică. Ceeea ce o motivează să se implice într-o campanie socială este conștiința faptului că împreună putem muta munți, putem ajuta mai eficient ori putem sprijini cel puțin moral acolo unde speranța e puțină.
Am invitat-o ca speaker la evenimentul Brands that Value tocmai pentru că vrem să readucem în prim plan valorile comunicării eficiente – onestitatea, autenticitatea, creativitatea și valoarea de informație. Goana după succes ne îndepărtează de valorile pe care ar trebui să construim succesul. Fără valori nu putem construi solid, pe termen lung. Până să ne veem la eveniment, am rugat-o pe Paula să ne răspundă la câteva întrebări.

Ce are jurnalista Paula Rusu și nu are alt jurnalist?

Asta chiar nu știu. Poate o experiență de viață mai dură când vine vorba de sănătate, care m-a convins că munca pe care o facem trebuie sa fie PENTRU ceva și nu ÎMPOTRIVĂ. Vorbesc desigur despre experiența pierderii plămânului din cauza tuberculozei, ca fiind piatra de hotar în viața mea.

Care e diferența dintre un jurnalist de succes și unul de valoare?

Acum sincer, dacă întrebi oamenii pe stradă, o să pună egal între cele două noțiuni. În viziunea mea, succesul te poate duce pe prima pagină sau în prime-time la televizor și sunt multi astfel de jurnaliști. Cunosc însă oameni de o mare calitate umană si de valoare profesională, mult mai puțin vizibili, dar care din pătrățica lor, au schimbat cate ceva pentru un om sau pentru mai mulți.

Corectitudinea este valoarea cea mai abandonată în lupta cotidiană pentru supraviețuirea în jungla globalistă.
Ce înseamnă valoare pentru tine? La ce valori te raportezi ca jurnalist?

Corectitudinea cred că este valoarea suprema. Cuprinde respect, onoare, cinste. Iar corectitudinea, nu aia politică, este cea mai abandonată în lupta asta contidiană pentru supraviețuirea în jungla globalistă.

Cine crede lumea că ești?

Nu știu.

Cine ești, de fapt?

Un ziarist modest care încearcă să arate celor care vor să știe ca viața prețuiește prea mult ca să o negociezi cu tine însuți, cu cei care vând iluzii, cu cei care îți „mănâncă timpul”, cu cei care trăiesc din conspirații reale și imaginare.

Ce a adus experiența de sănătate în abilitățile tale de jurnalist, de comunicator?

Am învățat multe, dar cel mai important a fost să învăț să am rabdare și să mai cântăresc o dată lucrurile înainte să trag o concluzie. În sănătate puține se împart în alb si negru, dar se împart între viață și moarte. Sunt unități de măsură care nu prea se pupă, iar emoția înclină mereu balanța. Încerc să fac distincție, nu e ușor deloc.

Dacă ți-ai permite luxul și utopia de a nu avea grija zilei de mâine, ce ți-ar plăcea să faci, să muncești?

Dacă nu aș avea grija zilei de mâine, asta însemnând că am suficienți bani să fac ce vreau, aș face o fundație unde să se trateze oamenii străzii, pe de o parte, iar pe alta, să pot educa gratuit copiii, orice copii, nu doar pe cei care provin din familii cu nevoi. I-aș „amesteca” pentru a-i învăța pe toți că diferența dintre oameni vine din felul în care ne purtîm unii cu alții, la fel și stigma; că sărăcia nu e o boală, iar banii mulți dintr-o zi se pot face scrum în alta.

Ești azi omul de care ai fi avut nevoie la 20 de ani, la începuturile într-ale jurnalismului?

Nu. Știu, sună a lipsa de modestie, dar valorile de azi le-am avut de la început, de asta am ales ca atunci când nu m-am mai potrivit cu angajatorul, să plec fara regrete. Nu pot cauționa prostiile nimănui.

Ce aduce leadershipul feminin în jurnalismul românesc?

Poate un pic mai multă grijă față de ceea ce contează cu adevărat, că suntem oameni și nu mașini, dar suntem abia la început.

Cea mai mare realizare a ta?

Faptul că am reușit să ajut măcar emoțional pacienți diagnosticați cu tuberculoză.

Care este motto-ul după care te ghidezi în viață?

Nimic nu contează mai mult decât omenia, restul sunt detalii.

Ce ți-ai spune dacă te-ai întoarce cu 20 de ani în urmă?

Nu știu, nu m-am gândit niciodată la asta. Ah, poate totuși mi-aș spune ceva: „nu mai tolera canaliile, sunt cazuri irecuperabile”.

Ce este eșecul?

Doar o treaptă. Cum am recunoaște succesul dacă nu am ști ce e eșecul?

Care sunt greșelile pe care nu le-ai mai repeta?

Mie îmi place unde am ajuns cu tot cu greșelile făcute. N-aș încerca altă cale, că oricum e irealizabilă. Prefer sa îmi folosesc experiența pentru a face greșeli noi, pe care nu le-am făcut niciodată, decât să le regret pe cele vechi.

Ce nu știe nimeni despre tine?

Păi, dacă aș spune, n-ar mai rămâne ceva să nu știe nimeni. Glumesc. Nu am secrete, sunt un om ca toti ceilalți, poate niște amănunte ce țin de viata personală, dar pe astea le avem cu toții.

De ce lucrează oamenii cu tine?

Sper că lucrează pentru că avem rezultate bune împreună. Dacă nu de asta, atunci nu știu.

Care e întrebarea care nu ți-a fost adresată niciodată, dar la care tânjești să răspunzi?

„Există solidaritate în jurnalism? Cum se manifestă?”
Nu există solidaritate, e doar un sentiment de aparenență la grupul de presă de unde îți încasezi salariul și care se manifestă mai agresiv atunci când câte unul face o nefăcută și colegii simt nevoia să îi sară în apărare.
Avem o problemă cu hârtia de turnesol, derapajele sunt normalizate de colegii de instituție, iar momentele de realizări profesionale minimalizate de competitori. Cam asa functionează presa – cu mici excepții.

Cum se formează o mentalitate de învingător?

Nu știu dacă se formează sau dacă unii o au, iar altii nu. Mentalitatea de învingător nu e ca instinctul de supraviețuire, ține mult de profilul psihologic, de experiențele de viață, începând din copilărie. Mă gândesc la Stephen Hawking, omul de știință în scaun cu rotile. Asta mentalitate de învingător, să ajungi la 20 și ceva de ani în scaun cu rotile, având o boală agresivă invalidantă, dar să devii poate cel mai cunoscut fizician al secolelor XX si XXI e despre mentalitate, dincolo de capacitățile științifice.

Cum te vezi peste 10 ani?

În mijlocul unei mari mișcări de schimbare/îmbunătățire a sistemului național de tratare a tuberculozei, poate la primele rezultate palpabile.

Cum e ca România să fie „campioană” la cazuri de îmbolnăvire de tuberculoză și, până la implicarea ta, să nu existe un program coerent de testare și prevenire a acestei boli?

Vezi, fix ca tine gândeam si eu, doar ca nu e real. Mai mult, am crezut că boala e eradicata in România. Ce greseală uriașă pentru un jurnalist! Avem un program de identificare și control al tuberculozei, dar subiectul ăsta pur și simplul nu a fost „sexi” pentru presă. Știrile despre tuberculoză erau mai degraba de umplutură, decât de pagina 1. Cumva faptul că m-am îmbolnăvit și că am început să expun altfel riscurile acestei maladii care omoară trei români în fiecare zi, care bagă în spitale anual cca 25 de mii de români și care ne pune pe locul 1 la numărul de îmbolnăviri în Uniunea Europeană, au adus vizibiltate acestei probleme uriașe de sănătate publică din România.

Avem trei locuri în România care au o saturație de ozon mult peste medie – Bisericani-Neamț, Colibița-Bistrița și Breaza. În afară de Bisericani, unde există un sanatoriu vechi, în nici un alt loc nu există planuri de a crea așezăminte spitalicești de recuperare și tratament pentru boli respiratorii. Avem resurse uriașe, dar nu le exploatăm. Cum explici acest paradox și ce crezi că poate face societatea civilă în acest sens?

E relativ simpul de explicat. Avem o rețea sanitară de control al tuberculozei în fiecare județ. Medicii sunt plătiți de către Ministerul Sănătății prin Programul de Control al Tuberculozei, iar spatiile/spitalele sunt administrate de autoritățile locale: primarii sau consilii județene care pur și simplu le lasă la limita subfinanțării. O batjocură! Cred că e nevoie să avem mai puține asemenea locuri de tratament și mult mai coerent finanțate. Dar asta se cheamă deja reformă, ori știm ce înseamnă în România noțiunea asta.

Cum arată viața de acum a jurnalistei Paula Rusu?

Una destul de aglomerată în ultimul timp, dar cu mari satisfacții.

A consemnat Daniela Palade Teodorescu