
Anca Andrei este fondator voxbiz.ro. A fost redactor șeg la Antena 1 și redactor-șef al săptămânalului Capital, a lucrat pentru site-urile bugetul.ro și stiripesurse.ro. Este licențiată în Drept și Economie în cadrul Universității din Nancy și doctorand în Economie și Afaceri Internaționale la Academia de Studii Economice. Am invitat-o să ne acorde un interviu despre cum se trăiește jurnalismul acum, în perioada crizei.
Se trăiește foarte intens. Cred că muncim și mai mult ca înainte în această perioadă, iar responsabilitatea pe care o purtăm pe umeri, prin natura jobului nostru, nu este chiar ușor de dus. Practic suntem conectați nonstop la tot ce reprezintă această criză declanșată de COVID-19 și încercăm să filtrăm cât mai bine informațiile și să le transmitem cât mai clar și cât mai obiectiv către public. Din punct de vedere psihologic, nu ne este ușor nici nouă, pentru că aflăm primii toate veștile proaste și apoi trebuie să le transmitem și cititorilor.
Cum arată viața ta acum? Ce s-a schimbat în bine și ce anume în mai puțin bine.În bine nu s-a schimbat deloc. Viața mea s-a cam mutat în online 80%, ceea ce este foarte obositor. Paradoxal, dar în această perioadă de izolare, ceea ce-mi lipsește cel mai mult este timpul liber.
Ce îl motivează pe un jurnalist să rămână pe baricade în această perioadă?Eu îmi iubesc foarte mult jobul. Nu știu ce-i motivează pe restul, dar eu simt că am o responsabilitate față de public și depun mari eforturi să o duc cu bine la capăt pentru ca la final să fiu mulțumită de ceea ce am realizat.
Ce are jurnalista Anca Andrei și nu are alt jurnalist? Fair play.
Care e diferența dintre un jurnalist de succes și unul de valoare?Valoarea ți-o dă succesul. Succesul vine din impactul pe care îl au mesajele pe care tu le transmiți. Dacă ceea ce scrii nu ajunge la cititor, atunci ai scris degeaba. Și asta înseamnă că nu ai nici valoare și nici succes.
Ce înseamnă valoare pentru tine? La ce valori te raportezi ca jurnalist?Cel mai important pentru mine este să fiu corectă: cu cititorii, cu colegii și cu toți cei din jurul meu. Este important să spui mereu adevărul, chiar dacă deranjezi și chiar dacă unii te vor denigra din acest motiv. Eu așa am făcut de fiecare dată și de aceea astăzi pot sta dreaptă în fața oricui, fără nicio emoție.
De ce avem nevoie de valoare în comunicare?Pentru că altfel nu ajung mesajele la cititori. Dacă nu ai valoare, înseamnă că ai eșuat în misiunea pe care ți-ai asumat-o.
Cum contracarăm în această perioadă avalanșa de fake news, click bites și senzaționalul ieftin?Gândind cu propriul creier, trecând informația prin filtrul rațiunii și citind Capital. Noi scriem mereu adevăruri care deranjează și suntem des puși la zid pentru asta.
Cum rescriem, regândim, reinventăm presa, cu atât mai mult în aceste momente, astfel încât presa de calitate să rămână profitabilă sau măcar pe linia de plutire și să își păstreze oamenii? Nu cred că trebuie să reinventăm presa, doar să o adaptăm la realitatea cotidiană.
Cum putem oferi conținut credibil în rețelele sociale?Postând informații reale, prezentate coerent și argumentat.
Există solidaritate în jurnalism? Cum se manifestă, mai ales acum?Nu. Există doar oaze de lumină pe alocuri, nuclee de oameni care luptă pentru același țel.
Care e întrebarea care nu ți-a fost adresată niciodată, dar la care tânjești să răspunzi?Eu răspund la tot ce-mi trece prin minte, fără să fiu întrebată, așa că nu mi-a mai rămas nimic nespus.
Leave A Reply