Jurnalista britanică Alison Mutler vorbește și scrie perfect în limba română, cântărindu-și cu atenție cuvintele, cu un foarte ușor accent britanic, tocit de mulții ani petrecuți în România. Ce a adus-o în România pe Alison Mutler și ce o reține aici de 30 de ani? Dorința unei tinere britanice de a afla ce se petrece în țările separate de „Cortina de fier” a comunismului și un idealism intelectual mai puțin obișnuit de a înțelege războiul rece despre care se discuta foarte mult în acea perioadă au îndemnat-o să studieze limba română. Alison era fascinată și nedumerită de faptul că o limbă de sorginte latină a supraviețuit înconjurată de atâtea limbi slave. Pentru că îi plăceau mult limbile străine, a virat de la franceză și germană înspre limba română, deși nu erau șanse să ajungă vreodată în România ca să exerseze „pe viu” limba care o fascina atât de mult. Dar își dorea pur și simplu să meargă și să vadă ce se întâmplă dincolo de Cortina de Fier, de după care nu răzbeau prea multe informații. Inițial nu a putut intra în țară, având interdicție pentru că dorea să vină cu o echipă de filmare. La Revoluție, însă, a fost solicitată de jurnaliști britanici să vină să acopere Revoluția din România. A petrecut zece zile transmițând de la locul faptei pentru ITN, o televiziune privată din Marea Britanie. „S-au investit mulți bani atunci pentru a relata în premieră despre o revoluție transmisă în direct. Erau echipe de jurnaliști britanici trimiși la București și la Timișoara. Era prima Revoluție televizată, toată lumea voia să fie în miezul evenimentelor. A fost pentru prima dată când m-am gândit foarte serios că aș putea să devin jurnalist. M-am întors pentru un timp în Londra, apoi am revenit în 1991 pentru o perioadă de trei luni, care a fost un fel de test pentru mine. Mi-am propus să văd dacă pot să-mi câștig existența din asta. Și pentru că am văzut că se poate, am rămas. Și uite că au trecut 30 de ani de atunci”, își amintește Alison.

„România mea – o țară bezmetică, absurdă, pe alocuri frumoasă, comică, tragică, foarte adevărată”

În 2007, a lansat cartea „Plecată la Revoluție”, publicată de editura Compania. O lansare care avut loc în stradă, în fața unei cafenele, locul în care România își păstrează cel mai bine autenticitatea. E o carte despre România văzută prin ochii lucizi ai unui outsider care iubește această țară. „E o carte despre România mea, o țară bezmetică, absurdă, pe alocuri frumoasă, comică, tragică, foarte adevărată”, a mărturisit, la lansare Alison Mutler. Versiunea în limba română aparține lui Ioan-Luca Vlad, cunoscut ca scriitor, avocat, mediator si arbitru, dar mai ales în calitatea sa de Consilier Privat onorific al Familiei Regale a României. Cartea este dedicată jurnaliștilor care și-au pierdut viața în zilele Revoluției române din decembrie 1989: francezul Jean-Louis Calderon (La Cinq), belgianul Danny Huwe (WTM) și britanicul Ian Parry (The Sunday Times). Câți dintre noi își mai amintesc de aceste nume, în afară de momentele când trecem pe la Piața Răzoare care poartă numele lui Danny Huwe?

Cartea este subintitulată „Cronicile anglo-americane ale tranziției (1994) – 31 decembrie 2006” și include 80 de reportaje și articole scrise de Alison Mutler, la acea vreme corespondent special la București al agenției Associated Press. Jurnalistul, scriitorul și consultantul britanic Rupert Wolfe Murray, unul dintre cei jurnaliștii pasionați de adevărul Revoluției române, vorbește despre cartea lui Alison Mutler ca fiind „o sumă de relatări despre o întreagă lume românească, de la Miron Cosma și preotul ucigaș din Vaslui, la Regele Mihai, securitate, mineri, Ion Iliescu, muzică, NATO, UE, inundații, fotbal, kitsch, legea lui Pruteanu”.

Sunt un facilitator care relatează știri din România unui public din străinătate

Chiar dacă a petrecut atât de mult timp aici, nu se consideră însă a fi un jurnalist român. Chiar dacă înțelege tot ce se scrie și se vorbește în limba română, nu ar putea să scrie sau să gândească la fel ca un român pentru că, „indiferent cât de mult ai sta într-o altă țară, mindset-ul tău e diferit, unghiul tău de abordare e altfel, și oricum nu poți scrie într-o altă limbă la fel ca un vorbitor nativ”. Și acum, dacă scrie ceva în limba română, întotdeauna e un coleg român care vede textul înainte. Iar pentru publicul vorbitor de limbă engleză pentru care ea scrie, oricum nu e necesar să abordeze un subiect intrând în prea multe detalii locale, pentru că oricum oamenii din alte țări nu le-ar înțelege. „Eu explic ce se întâmplă într-o țară străină unui public outsider. Sunt un facilitator care relatează fapte, subiecte, dar fără a intra în prea multe detalii tehnice. Cum să îi explici unui cetățean britanic, de exemplu, ce-i cu ordonanțele de urgență atât de controversate?!”

Ce îi place cel mai mult în România? Clădirile vechi ale Bucureștiului, farmecul unor locuri mai puțin cunoscute. Chiar dacă acum locuiește în afara Capitalei, își amintește cu plăcere de Centrul Vechi, așa cum era prin anii ‘90. Îi place mult Transilvania, Sighișoara pe care o pomenește deseori, o fascinează satul românesc, despre care spune că se regăsește „în acest loc constant, ferit, neglijat, profund, necăjit, vesel, sărăcit și crud, căci tot ce înseamnă suflet de om se regăsește în sat. Ce este povestea mea? O fascinație din adolescență pentru niște cuvinte care s-au prelungit în viața mea până când au devenit viața mea”, marturisește Alison Mutler în prefața la „O englezoaică în România sau De la o Sighișoara la alta”, scrisă în limba română. Mai nou, povestește că a descoperit zone mai puțin cunoscute și explorate din zona sudului Olteniei – Zimnicea, Corabia –  un areal cu un climat unic în România. De altfel, unul dintre proiectele pe care le are cu echipa Universul.net este să aducă în atenția publicului problema schimbărilor climatice și a protejării mediului înconjurător. Presa românească trebuie să ia mai multă atitudine în ceea ce privește fenomenul încălzirii globale fiindcă a rămas un pic în urmă pe acest subiect. E nevoie să recuperăm acest decalaj pentru că a devenit o prioritate mondială.

Despre jurnalism, media și avatarurile lor în era digitală

Pentru că 2ValueReporters vorbește despre valori și repere în jurnalismul românesc și internațional, am rugat-o pe Alison să ne vorbească despre starea jurnalismului românesc de acum, văzută prin perspectiva lucidă a unui jurnalist britanic cu rădăcini bine înfipte în realitatea românească. „Există o multitudine de canale media acum, unele mai bune, altele mai puțin bune, dar există. Dacă e ceva care nu îmi place în jurnalismul românesc e o oarecare doză de superficialitate. De exemplu, toată relatarea care a s-a făcut în legătură cu testele PISA și rezultatele dezastruoase din educație. S-a scris mult, s-a vorbit mult, s-au vehiculat toate datele, studiile, dar nu s-a mers mai în profunzime, astfel încât să dai mai mult context cititorilor care te urmăresc. Să aduci informații care explică fenomenul, să faci o analiză a fenomenului, să aduci mai multă înțelegere – în zona asta trebuie insistat. Știu că jurnaliștii români sunt mereu sub presiunea timpului și a numărului tot mai redus de oameni în redacții – cunosc bine situația. Pe de altă parte, presa românească se remarcă printr-o oarecare agresivitate, în sensul bun al cuvântului. Nu e o presă înceată, pedantă, ci una foarte alertă, dinamică – ceea ce e bine.

Ca puncte de referință pentru media românească, aș menționa Hotnews, News.ro, G4media, Agerpres – sunt site-uri care au standarde sigure. De fiecare dată când am informații de verificat, mă raportez la acestea și compar informațiile pe care le am. Ca jurnalist sunt foarte atentă să verific informațiile, chiar dacă asta îmi ia mult timp. Pentru mine, una dintre marile temeri e să public ceva ce se dovedește a fi neadevărat. Chiar dacă avem televizor în redacție, urmăresc în paralel toate aceste site-uri de știri. Ca jurnalist internațional, urmăresc și site-uri de afară – The Guardian, BBC, Daily Mail – verific să văd în ce măsură se regăsesc acolo informațiile pe care le am”, explică Alison. 

În ceea ce privește viitorul presei, fosta corespondentă Associated Press crede că acesta converge mult înspre multi-media. „Nici nu mai spunem medii sau canal de presă, ci produs. Sunt tot mai puțini oameni care lucrează în presă fiindcă sunt din ce în ce mai puțini bani. Dacă iau cuiva un interviu e foarte probabil să îi fac și poză pentru că nu prea mai sunt fotografi în presă. Ca jurnalist trebuie să fii foarte flexibil, faci și video și ce mai trebuie. Deși e greu de crezut că poți să le faci bine pe toate. Ideal ar fi să faci ceea ce știi mai bine și să îi lași pe ceilalți să contribuie cu partea lor pe care o stăpânesc mai bine”, povestește Alison.  

O presă de calitate poate fi și profitabilă? 

„Dacă vorbim despre presa online, principalul indicativ este traficul. E interesant de văzut care sunt acele evergreen-uri care resuscită atenția publicului indiferent de perioada în care se reiau. De pildă, în ceea ce mă privește, educația e un subiect de permanent interes. Am scris, de pildă, despre motivele pentru care mulți părinți aleg să își trimită copiii la școală în sistemul privat, chiar dacă e nevoie să facă sacrificii foarte mari pentru asta.
Principala problemă a presei acum o reprezintă supraviețuirea economică. Agențiile de presă (Associated Press, Reuters) își reduc costurile, mai ales în locurile în care e prea costisitor să păstrezi mulți oameni în locuri care nu furnizează prea mule știri. E o problemă deoarece cotidienele mari (Guardian, Le Monde) se bazează pe astfel de știri. Sunt din ce în ce mai puțini corespondenți, iar lucrul acesta se simte. Pe de altă parte, presiunea online-ului se simte tot mai puternic – trebuie să fii mereu prezent cu ceva la ore prestabilite. E foarte costisitor să produci atât de mult, iar atunci marile branduri de presă – New York Times, Bloomberg – au lansat trendul donațiilor. Există un anumit număr de articole pe care le poți accesa gratuit, după care, dacă vrei să citești mai mult, trebuie să plătești. Pe de altă parte, The Guardian,  spre exemplu, cere donații cititorilor săi, pentru a putea finanța producerea unor articole de calitate. Așa se încurajează jurnalismul de calitate, imparțial. La Wall Street Journal ai câteva articole care „să te agațe”, după care trebuie să plătești pentru celelalte. Până la urmă, e ceva firesc, ani de zile am plătit pentru ziarele pe care le-am cumpărat de la chioșcuri, de ce nu am face la fel și pentru articolele din online? Până la urmă, acele articole sunt la fel de muncite ca și cele din print”, încheie jurnalista de la universul.net.

 Alison Mutler, pe scurt

 A absolvit Școala de Studii Slavone și Est-Europene la finalul anilor ‘80, este licențiată în limba și literatura română, prin filieră franceză; a fost translator pentru artiștii români care susțineau spectacole în Marea Britanie; a lucrat ca jurnalist independent în România pentru United Press International, BBC, CNN, The Daily Telegraph, iar din 1993 până în martie 2019 a fost corespondent pentru Associated Press în România și Republica Moldova. În 2006 a aleasă președintă a Asociației Presei Străine în România. Militează pentru profesionalism în mass-media fiindcă „profesionalizarea presei duce la puterea presei”, dar și pentru solidaritate de breaslă – „când un jurnalist este atacat, atunci fiecare jurnalist este atacat”.  Începând cu aprilie 2019, împreună cu fostul redactor-șef al site-ului Digi 24, Dan Turturică, a pus bazele unui nou site de știri și opinie, Universul.net. Site-ul include știri, câteva analize și articole de opinie. În această perioadă scrie un serial despre Revoluția română, așa cum a relatat-o acum 30 de ani.

Foto: Centrul Rațiu pentru Democrație, Andreea Alexandru

A consemnat Daniela Palade Teodorescu