E unul dintre numele de referință în jurnalismul de investigații din România și împreună cu echipa de la Recorder creează o oază de normalitate în deșertul media care s-a format în ultimii ani. Alex Nedea e un reper la care orice aspirant la jurnalismul de calitate ar trebui să se raporteze. Cei care se îndoiesc azi de puterea și adevărata menire a presei ar trebui să urmărească cele mai recente anchete ale sale, „Dumnezeul achizițiilor” și „Drumurile și hoția”  ca să își aducă aminte că presa rămâne totuși „câinele de pază al societății” care nu poate fi dresat la infinit de cei care vor să îi atrofieze instinctele sau să i le deturneze în scopuri care nu au vreo legătură cu jurnalismul autentic. Sunt multe instituții care îi recunosc meritele prin distincții care valorizează jurnalismul de calitate. Cel mai recent este Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism în 2018, acordat de Centrul Rațiu pentru Democrație. Celelalte premii acordate de-a lungul timpului i-au confirmat valoarea, dar nu l-au smintit; menționez doar câteva – Bronze World Medal Reporter, New York Festivals TV&Film Awards (2018), Premiile Superscrieri (2017 și 2016), o medalie de argint acordată la  New York Festivals World’s Best TV and Film Awards (2014). Cu toate că s-a gândit să plece din țară și să muncească orice altceva în lumea largă, a rămas să pună umărul la consolidarea unei prese independente, așa cum și-a dorit Ion Rațiu în urmă cu 30 de ani, atunci când puțini înțelegeau rostul presei. 

A început la „Adevărul”, în 2004, într-o perioadă în care presa era în plin avânt analog, când nimeni nici măcar nu intuia amploarea digitalizării media. A continuat la Jurnalul Național, Realitatea TV, apoi a intrat în echipa emisiunii „În premieră cu Carmen Avram”. De la începutul anului s-a alăturat echipei Recorder, redacția în care face ce știe mai bine, urmând unul dintre motto-urile care îl reprezintă: „It is a newspaper’s duty to print the news and raise hell” (The Chicago Times, 1861) Încearcă să respecte principiile cu care a pornit de la început în profesie și nu a făcut rabat, chiar dacă a lucrat uneori în medii foarte ostile respectării acestor valori.

Cum arată viața de acum a jurnalistului Alex Nedea?

Mă simt ca o furnică pe lângă un aspirator foarte mare, iar aspiratorul ăsta e jurnalismul. Până să devin tată, mi-era indiferent cât de mult mă suge aspiratorul ăsta, cât de mult îmi canibalizează timpul, dar acum devin din ce în ce mai conștient că nu mă pot lăsa furat total; mai am nevoie să îmi văd și de viața mea personală, de familie, și am început, de vreun an de zile, să îmi calculez foarte minuțios timpul – cît timp am pentru hobby-uri, cât pentru profesie, cât pentru familie și copil. Oricât de mult mi-aș iubi meseria, trebuie să ies din acest egoism. De când sunt părinte, sunt mult mai organizat. Așadar, sunt ca o furnică ce se ține cu toate piciorușele în gura aspiratorului și refuză să se lase absorbită în totalitate. Cu toate astea, 80% din timp mi-e dedicat meseriei. La Recorder. E mai mult decât o meserie, e un statut, o menire. Încerc să respect principiile cu care am pornit de la început în profesia asta și nu am făcut rabat, chiar dacă am lucrat uneori în medii foarte ostile respectării acestor valori.

Spuneai într-un interviu că „cetățeanul Alex Nedea nu ar vrea să trăiască în țara nenorocirilor pe care le descoperă jurnalistul Alex Nedea”. Ce te mai ține aici, ca cetățean?

La început a fost meseria. O iubeam atât de tare încât nu m-aș fi văzut făcând altceva; iar în străinătate nu poți să faci asta pentru că nu poți cunoaște societatea în cele mai fine nuanțe, în cele mai adânci tenebre, și nici limba nu o poți stăpâni ca un nativ. Când am vrut să plec, eu scriam reportaje la Jurnalul Național. Mi-am dat seama că nu poți să scrii un reportaj cu care să ajungi la inimile oamenilor fără să știi nuanțele limbii, când să folosești un arhaism sau un regionalism. E un dozaj pe care îl poți face numai în limba maternă. Aș fi plecat dacă nu mi-aș fi iubit meseria; sunt foarte dispus să fac orice muncă, să fac muncă fizică, să dau cu ciocanul, cu mistria. În copilăria mea, mi-am petrecut vacanțele de vară într-un sat din Vrancea, aproape de natură.

Ce are jurnalistul Alex Nedea și nu are alt jurnalist?

Fiecare jurnalist reprezintă un dozaj de calități. Curiozitatea, dispoziția de a munci, talentul într-o măsură mai mică sau mai mare. Diferită e doar proporția în care sunt prezente aceste calități. Diferența dintre jurnaliști este dată de cât de curioși suntem, de cât de mult dorim să muncim, de cât de dedicați suntem meseriei. Eu am și o slăbiciune pe care jurnaliștii, mai ales cei din investigație, nu ar trebui să o aibă – gândesc mai mult cu inima decât cu creierul. Mă impresionează omul care e subiectul investigației mele. Dacă e un nenorocit care a făcut tot felul de ilegalități, încerc să îl înțeleg și să îmi dau seama ce anume a dus la un astfel de comportament. Simt o compasiune față victima care e de fapt călăul. De pildă, urmăream un afacerist care fura din greu din banii publici; în documentare am aflat că unul dintre copiii lui avea o boală rară, iar acest lucru era cumva motorul care îl făcea să acapareze cât mai mulți bani. Nu era un om rău, doar că frica îl făcea să se comporte în acest fel.

Care e diferența dintre un jurnalist de succes și unul de valoare?

A fost invitați să mergem la „Serile FJSC” să vorbim studenților despre proiectul Recorder. Studenții sunt invitați să voteze dintre jurnaliștii propuși. Noi am ieșit pe locul al doilea, iar pe primul loc fiind Bendeac. Cum am ajuns să mergem noi? Bendeac a refuzat invitația. Deci noi mergem să vorbim din postura de ocupanți ai locului al doilea.Dar cred că fiecare are locul lui în societate, și jurnaliștii de succes, și cei de valoare. Cu ce nu sunt de acord e ca un jurnalist de succes să nu fi fost mai întâi unul de valoare. Nu poți să fii inginer fără să ții o cheie în mână. În meseria asta e mai puțin despre ce știi despre ea, ci mai degrabă despre ce ai făcut în ea. E mai mult un meșteșug, nu o știință.

Ce înseamnă valoare pentru tine? La ce valori te raportezi ca jurnalist?

Cred că s-au scris multe cărți despre asta; ce înseamnă valoare din punct de vedere deontologic, din punct de vedere etic, profesional. Un jurnalist de valoare trebuie să fie în primul rând un jurnalist etic, cu niște principii solide, preluate chiar din codul deontologic.
Să nu denatureze realitatea, să încerce să fie cât mai obiectiv posibil, chiar dacă nu există obiectivitate totală, măcar să tindă spre ea.
Să nu minți – e un principiu pe care orice om îl conștientizează de la 7 ani – să nu iei șpagă – iar șpaga nu înseamnă neapărat bani. Nu mai vine nimeni cu plicul cu bani, șpaga e tot mai sofisticată și camuflată (de exemplu, te poți trezi invitat într-o excursie de către o anumită companie, pentru documentare).

Cum rescriem, regândim, reinventăm presa, astfel încât presa de calitate să devină credibilă și profitabilă?

Eu cred că există o speranță; cred că nișa publicului de presă de calitate nu s-a diminuat. Necesitatea unei prese de calitate există și rămâne actuală. Problema e și de trecere la platformele digitale,.Eu am început în presa scrisă, într-o redacție în care nu exista decât un computer, iar acum lucrez pe un site. E o schimbare atât de fulminantă, atât de radicală, petrecută într-un timp atât de scurt, bulversantă chiar și pentru un jurnalist tânăr ca mine. Buimăceala asta e logică oarecum, s-a schimbat suportul de presă, dar publicul va avea mereu nevoie de presă de calitate, în care să fie informat și distrat. Sunt două nevoi constante, combinate în proporții diferite și cu instrumente diferite. Trebuie să găsim canalul prin care să ajungem să ne monetizăm efortul. La Recorder, avem o variantă struțo-cămilă prin care ne  monetizăm efortul – vorbesc de donația pe care o face publicul și care e o soluție care funcționează. Toate materialele noastre primesc donații, publicul rezonează foarte bine la investigațiile noastre. E o muncă de echipă aici – jurnalistul, echipa, publisherul. O anchetă semnată de Alex Nedea are în spate munca multor oameni – operatori, oameni la montaj – ei nu se văd, dar sunt foarte importanți.

Dacă ți-ai permite luxul și utopia de a nu avea grija zilei de mâine, ce ți-ar plăcea să faci, să muncești?

Poate că sună clișeistic, dar aș face tot asta. Poate ar trece o perioadă în care nu aș face nimic – un an, 10 ani – dar, dacă aș face ceva, aș vrea să aibă un sens. Iar ceea ce fac acum cred că are sens pentru ceilalți. E o nișă neacoperită foarte bine în România – jurnaliștii de investigație care să tulbure socotelile unor afaceriști care și-au cumpărat toate instituțiile de control ale statului și care au uitat că mai este o a patra putere în stat de care trebuie să țină cont. Ai satisfacția să vezi câte unul din ăștia cum tremură în fața camerei și să îți spui „uite că totuși îl stresează ceva și pe ăsta”. Când am făcut ancheta din pădurile de la Moldovița unde se fură ca-n codru, cei de acolo s-au minunat că ei nu au fost în stare să afle ceva și vine un jurnalist de la bloc care stă în pădure jumătate de lună și iese de acolo, obținând ceea ce ei nu au reușit să găsească în ani de zile. Atunci îți dai seama cât de importantă e presa – când îți vine o autoritate de control depășită și îți spune că ai rezolvat ceea ce echipa lor nu a fost în stare.

Cum depășești teama inerentă în astfel de investigații?

Da, recunosc că mi-e teamă uneori și mă întreb de ce continui să fac asta. E o dorință de a-ți face treaba bine, pasiunea de a ieși ceva fain; toate acestea, cumulate, creează un combustibil care te pune în mișcare, e o sursă de adrenalină. E și un curaj din ăla care te face să te arunci în apă chiar dacă nu știi să înoți. Când eram mic, eram foarte curios, luam toate chestiile de pe jos să văd „ce-are-ntrânsa”. Dacă găseam o baterie de mașină, imediat voiam să văd „ce-are-ntrânsa”. Mi-a rămas chestia asta și acum la maturitate. Am vrut să văd „ce are întrânsa” pădurea aceea de la Moldovița, iar „întrânsa” era Mafia. Curiozitatea asta parcă mai atenuează din frică. Culmea e că băiețelul meu e și mai curios decât mine.

Ești azi omul de care ai fi avut nevoie la 20 de ani, la începuturile tale într-ale jurnalismului?

Da, cred că sunt și cred că am întâlnit la începutul carierei mele oameni cu calitățile pe care le am eu acum. Le sunt foarte recunoscător pentru asta fiindcă îi consider mentorii mei, unii mi-au fost și șefi – Remus Radu, de la Jurnalul Național, Carmen Avram, Emilia Șercan. La ei mă raportez ca repere profesionale.

Câțiva jurnaliști străini pe care îi admiri.

Michael Moore, pe care îl urmăream din copilărie; nu cred că e tocmai un jurnalist, dar documentarele sale sunt jurnalistice. Mai e fondatorul Vice – Shane Smith, care are niște documentare fabuloase, și doamnele de la CNN – Christiane Amanpour și Rebecca Becky Anderson.

Jurnaliști români care te inspiră.

Cu riscul de a părea lingușitor, dar nu îmi pasă ce cred ceilalți, pentru mine a fost o imensă surpriză să îl descoper pe Mihai Voinea, pe care îl consider cel mai bun editor din presă la ora actuală; apoi mai e Cristian Delcea, care e o combinație rară de reporter, cameraman, editor de montaj; mă minunez tare de ei. Faptul că sunt aici se datorează lor, m-au convins că aici e locul meu. Mai e Carmen Avram, am lucrat opt ani împreună, e omul care poate să facă din orice material, oricât de prost, ceva atractiv. Cătălin Tolontan e un reper pentru jurnalismul de investigație din România, apoi Alex Dima, care realizează dozajul perfect între informație și entertainment. Știe să echilibreze perfect emoția, astfel încât să nu iasă un circ, și să rămână totuși în zona jurnalismului de investigație.

Există solidaritate în jurnalism? Cum se manifestă?

Nu și e o mare problemă presei românești. Nu suntem solidari, ci solitari de-a dreptul, iar asta ne costă pe toți. Nu suntem în stare să ne facem o asociație, un sindicat reprezentativ, care să ne apere interesele. Noi suntem cel mai prost plătiți angajați din România. Milităm pentru drepturile tuturor și când ne uităm pe contractele noastre de muncă constatăm că suntem cei mai idioți angajați ai României – acceptăm niște clauze care nu sunt normale. Iar dacă le compari cu cele ale colegilor de la instituțiile publice, începi să râzi de ei, dar ar trebui să râzi de tine fiindcă acolo e normalitatea. Avem nevoie de o asociație care să ne reprezinte drepturile, să sancționeze derapajele. Nu avem așa ceva. A existat la un moment dat Clubul Român de Presă, iar acum singura entitate care semnalează neregulile e Pagina de media. Ne chinuim de multă vreme cu instituțiile care nu respectă legea 544, cea legată de accesul liber la informații de interes public. Sunt multe instituții care sfidează această lege și jurnaliștii. Tu ca jurnalitst ar trebui să poți deschide imediat acțiune în instanță și să îl tragi la răspundere pe cel care încalcă legea. Ca jurnaliști, nu avem timp și resursele necesare să ne facem singuri dreptate

Care e întrebarea care nu ți-a fost adresată niciodată, dar la care tânjești să răspunzi?

Nu am o astfel de întrebare, dar mi-ar plăcea să pot răspunde la întrebarea „Cine sunt eu?”

A consemnat Daniela Palade Teodorescu