Vă invităm  să citiți cum să vă feriți de cele mai frecvente greșeli de scriere și de vorbire care „bântuie” nepermis de liber în social media, ba deseori se mai rătăcesc și prin scrierile jurnalistice din presa de tot felul. Corina Popa, profesoara care a fondat „Școala de gramatică” vă explică școlărește cum să nu cădeți în capcana greșelilor care se manifestă atât de de des încât par corecte. „Dacă lumea a fost creată în șapte zile, promitem că și limba română poate fi salvată prin evitarea acestor șapte greșeli”, ne încurajează Corina Popa.

Corina Popa este genul de profesor de care educația românească are mare nevoie pentru a se reinventa. E profesoara care le transmite elevilor pasiunea imensă pentru ceea ce face, încrederea pe care o are în talentul fiecăruia dintre ei, nevoia de a învăța zi de zi odată cu ei și pentru ei. Încearcă și reușește să le fie un bun partener de lucru, un model de profesionalism și un mentor în descoperirea vocației fiecăruia dintre ei. Își iubește profesia, își iubește elevii și le este recunoscătoare că, datorită prezenței lor, poate primi atât de multă bucurie prin profesie. E profesoara care încearcă să lanseze o modă a bucuriei și a responsabilității de a vorbi corect, respectuos și demn.

https://brands-that-value.com/corina-popa-scoala-de-gramatica-limbajul-exprima-si-ne-exprima/

Avem nevoie de o limbă română corect vorbită, corect scrisă. Avalanșa de greșeli de scriere și de exprimare din social media, dar și derapajele gramaticale prezente în talk-show-uri, pe burtierele de la știri sau în articole din presa scrisă sau digitală m-au determinat să o rog pe Corina Popa, fondatoarea Școlii de Gramatică, să facă o listă cu cele mai frecvente greșeli.
Ca să ne îndreptăm și să-i corectăm și pe alții.

Un nou „calup” cu cele mai frecvente 7 greșeli de gramatică pe care le vedeți și auziți în presă, explicate școlărește:

1. În topul greșelilor care îi deranjează cel mai puternic pe prietenii noștri din social media, se află celebrul „ca și”, utilizat obsesiv, inițial pentru a evita o cacofonie, ulterior doar pentru a prolifera o modă nefastă. Nu numai că ne agităm pentru o cauză falsă – cacofonia nu e interzisă în limba română, ci ajungem să zgâriem urechile oricărui cunoscător al gramaticii de bază a limbii române cu structuri greșite, de tipul „ca și coleg”, „ca și profesor”. De fapt, singurele situaţii în care folosirea lui „ca şi” e corectă sunt enunţurile în care „ca şi” poate fi înlocuit cu „la fel ca”.

• La fel de gravă – dar parcă mai atenuată în ultimul timp – este utilizarea greșită a adverbului „decât”. „Decât” impune prezența unei negaţii, într-un context de tipul: „N-am citit decât povești”. Construcţiile afirmative se realizează cu ajutorul lui „doar” – „Am citit doar povești”. Acestei reguli nu se supun construcțiile în care „decât“ poate fi înlocuit prin „în loc să“ –  „Decât să merg la munte, mai bine merg la mare” și construcțiile comparative: „Ana este mai cuminte decât Ionela”

• Să aibă sau să aibe? Forma corectă a verbului „a avea” la modul conjunctiv, timpul prezent este „să aibă”, nu „să aibe” sau „să aivă”.
  
  
• „A avea” nu este singurul care ne dă bătăi de cap, căci utilizările lui „a merita”, „a râde” și „a risca” aduc în rândul vorbitorilor formele greșite „se merită”, „se râde”, „se riscă”. Avem de-a face cu un reflexiv parazitar, în condiţiile în care verbele „a merita”, „a râde”, „a risca” nu pot fi folosite decât la diateza activă, niciodată la cea reflexivă.

• Așază sau așează? Înșală sau înșeală? Regula este simplă – dacă înăuntrul rădăcinii unui verb se află un „j” sau un „ş”, terminaţia verbului respectiv va fi „a” şi nu „ea”. Verbele „a înşela” şi „a aşeza” au un „ş” înăuntrul rădăcinii, ceea ce înseamnă că forma lor corectă la indicativul prezent, persoana a treia singular şi plural, va fi „înşală” şi „aşază”

• Să nu fii/ să nu fi cuminte? Categoric, conjunctivul prezent cu valoare de imperativ al verbului „a fi” are doi „i”, atât la pozitiv, cât și la negativ – „să fii/ să nu fii”. Doar la imperativ trecem de la „fii”, cu doi „i” (forma afirmativă), la „nu fi”, cu un singur „i” (forma negativă):

eu să fiu – eu să nu fiu

tu să fii – tu să nu fii

el să fie – el să nu fie

noi să fim – noi să nu fim

voi să fiţi – voi să nu fiţi

ei să fie – ei să nu fie (cuminți)

• Utilizarea termenului expertiză, în loc de experiență – fenomenul sună complicat (dar vă asigur că nu este), având numele de calc semantic. Acest proces poate fi considerat o sursă de omonimie, atunci când nu există nicio legătură între sensul vechi (deja existent în limbă) şi noul sens împrumutat. Astfel, apar așa-zișii „prieteni falşi” – potenţiale surse de greşeli, precum expertiză – utilizat cu sensul „cunoaștere a unui domeniu” sau „a aplica”, folosit cu sensul de „a se înscrie”.
  
  A consemnat Daniela Palade Teodorescu