2Value, platforma online care facilitează comunicarea între companii și jurnaliști

2Value, platforma online care facilitează comunicarea între companii și jurnaliști

Platforma 2Value are ca scop armonizarea modului în care comunică jurnaliștii și companiile, aducând într-un singur loc atât cererea, cât și oferta de informații, și facilitând acest proces pentru ambele părți. Concret, beneficiile pentru jurnaliști se traduc prin obținerea mult mai rapidă a unui conținut de calitate, cu impact mare, în timp ce companiile vor avea acces la media într-o formă valoroasă, cu un plus de credibilitate, la costuri semnificativ reduse.

În acest context, agenția Tudor Communication a lansat o campanie de educație în comunicare, prin evenimente și seminarii, aducând la aceeași masă jurnaliști, PR & marketeri și companii pentru dezbateri deschise privind principalele blocaje de comunicare la nivel instituțional și găsirea unor soluții pentru depășirea lor. Primul eveniment „Brands that Value” a avut loc pe 29 octombrie 2019, la Arcub Gabroveni, și a adunat peste 120 de nume importante din mass-media și mediul de business.

“Vrem ca împreună să creăm sinergie între companii, media și agențiile de comunicare, pentru ca rezultatul să fie de fiecare dată cu valoare”, a mai spus Mihaela Raluca Tudor, CEO Tudor Communication.

Pe scenă au urcat speakeri de renume, precum leadership coach-ul Matthew K. Cross, jurnaliștii Paula Rusu și Răzvan Ionescu, dar şi reprezentanți ai companiilor care scriu istorie în domenii inovatoare, cum sunt Mihai Toader Pasti sau Răzvan Budișteanu.

Campania demarată de Tudor Communication continuă cu evenimentul „2ValueReporters”, dedicat exclusiv jurnaliștilor care fac performanță în media și promovează comunicarea cu valoare.

Tudor Communication a fost desemnată recent cea mai performantă agenție de PR, în categoria cifră de afaceri sub un milion de euro, la ediția din 2019 a PR BIZ Awards. Totodată, Tudor Communication a urcat anul acesta până pe poziția 17, în topul celor mai performante 30 de agenții de PR, cu o cifră de afaceri de 272.425 de mii de euro în 2018.

Related Posts

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *