Despre viitorul presei cu Gilda Lazăr

Gilda Lazăr este unul dintre cei mai longevivi specialiști în comunicare corporatistă din România. De peste 20 de ani numele ei este asociat cu titulatura de Director Corporate Affairs &Communications la JT Internațional. Este cunoscută publicului larg în calitate de jurnalist incisiv, etic, care nu acceptă compromisul –  chiar din primele zile de după Revoluția din 1989. Încă i se mai spune „jurnalista de la România Liberă”, ceea ce îi face plăcere.

Am invitat-o în cadrul campaniei #respectjurnalistii să ne vorbească despre jurnalismul de azi și cel de la începuturile tranziției post-comuniste și cum s-a transformat presa.

Presa de imediat după Revoluție a contat enorm în devenirea noastră ulterioară.

Ne-am schimbat noi, generația jurnaliștilor care au făcut presă din vocație, cei care, dacă nu scriau, simțeau că explodează sau fac implozie, cei care scriau din convingere și ne identificau cu publicațiile pentru care lucrau.

Ce s-a schimbat? Încrederea jurnaliștilor în puterea presei de a schimba lucrurile și încrederea publicului în presă.

A apărut Social Media care nu este Media. Presa înseamnă responsabilitate și asumare, documentare, verificarea surselor. Înseamnă informație, opinie, comentariu, nu content.

Cei mai mulți jurnaliști erau reporteri care mergeau pe teren să adune informații. Acum informația se culege din surse electronice sau se copiază de la agenții, documentarea se face aproape exclusiv online. Contează mult cantitatea, nu calitatea.

Trăim în epoca post-adevăr, iar dreptatea umblă cu capul spart de multă vreme și a cam dispărut.

 

În ceea ce privește viitorul presei, Gilda Lazăr declară:

Cred că e nevoie în continuare de presă adevărată, de asumare și responsabilitate.

Nu e suficient să publici ceva pe un site ca să devină viral, nu e suficient să creezi content.

Presa are în primul rând rolul de a informa, dar și de a educa publicul – și nu e vorba de gusturi estetice. Acest rol de educare a fost mult neglijat în ultima vreme.

Pe vremea când eram reporter, nu făceam rabat de la calitate. Verificam mereu legislația și aveam întotdeauna în geantă Constituția, pe care o consultam de fiecare dată când aveam nevoie.

E nevoie de presă adevărată, de jurnaliști care își verifică informația din trei surse – și nu toate de pe Google, ci surse reale, uneori divergente.

E nevoie de maturitate și de jurnaliști care să își asume propriile opinii; e încă multă confuzie și patimă care se cere a fi temperată.

Materialul video poate fi urmărit și pe grupul de discuții #respectjurnalistii

https://www.facebook.com/daniela.paladeteodorescu/videos/3993980627318403

A consemnat Daniela Palade Teodorescu

Related Posts

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *